Se afișează postările cu eticheta pasare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pasare. Afișați toate postările
duminică, 13 septembrie 2015
Bufnița somnoroasă
Nu e prima dată când încerc să fac bufnițe, dar cred că de data asta mi-a ieșit muuult mai drăgălașă ! E o felicitare personalizată la comandă, pentru o iubitoare a acestori păsări. (trebuie să recunosc că și eu sunt o mare fană, sunt pur și simplu superbe plus simbol pentru înțelepciune ! ;) )
Așa că acest proiect a fost muuult mai handmade decât majoritatea felicitărilor mele. Pentru că am pus mânuța pe foarfecă și am început să tai. Mi-am făcut șabloane până când am ajuns la unul care să îmi placă... apoi am ales culori deschise și feminine și am decupat corpul, capul și aripile și straturile de... pene :P. Am folosit hârtie decorativă cu modele florale și hârtie simplă de culoarea piersicii, pentru cioc și gheruțe am ales carton portocaliu, iar ochii i-am perforat cu o matriță din hârtie alb-crem dintr-un bloc de desen. Genele sunt desenare cu mâna. După ce am ansamblat bufnița am ridicat-o de pe felicitare folosit bureței adezivi (mulți ca să fie uniform distribuită greutatea).
Pentru fundal am ales să folosesc în sfârșit niște washi tape roz și gri deschis din care am rupt câteva benzi. Le-am așesat alternativ și descrecător în lungime și lățime. Mesajul face parte dintr-un set de ștampile de la cArt-Us numit Sweet. L-am ștampilat prima dată pe hârtie albă și a doua oară pe hârtie acoperită cu washi tape gri cu buline. Am decupat rama mai mică pentru prima și cea completă pentru a doua astfel încât atunci când le-am suprapus am avut o bordură frumoasă care se potrivea cu fundalul meu. Am înălțat și mesajul față de bordura lui pentru a balansa bufnița.
La final am decis că pasărea mea are nevoie de ceva. Așa că am perforat o floricică mică pe care i-am așezat-o pe cap după ce i-am dat un miez sclipitor de stras. Am finisat felicitarea rotunjind colțurile opuse bufniței.
Hope you like it.
eraclis
miercuri, 9 septembrie 2015
You tied the knot !
Ok... am mai făcut o felicitare pentru nuntă. Dar trebuia! E una specială ;) ! Culoarea nunții era Galben... nu puteam să refuz provocarea !
Mesajul e scris de mână ceea ce... se vede de la o poștă pentru că încă nu am un scris foarte frumos (deh... scris de medic, ce să fac). Dar mi-a plăcut atât de mult ideea de ”tied the knot” încât trebuia să o reproduc. Imaginea și mesajul sunt inspirate de un set de ștampile de la lawn fawn numit Happy Wedding care este pur și simplu superb... dar încă nu am făcut o investiție în el. Aveam în schimb setul Year Four de unde am folosit pasărea. A trebuit să învăț ștampilatul în oglindă, dar pentru o imagine așa de mică nu a fost greu. Inimioara și pălărioara sunt și ele desenate de mâna (true handmade). Pentru floricică am folosit una din setul Hello baby de la aceași firmă. Am mai răspândit câteva paiete virtuale din setul Little bits de la Wplus9 Design și a fost gata felicitarea. Am aplicat-o pe un carton colorat luat mai demult de la Lidl în culoarea vie a nunții și a fost bună de pus în plic.
Hope you like it.
eraclis
Etichete:
card,
cards,
felicitare de dragoste,
felicitare handmade,
felicitari,
hand made,
handmade,
hippo birdie,
lawn fawn,
love,
nunta,
nunti,
pasare,
pasari,
Wplus9 Design
duminică, 18 mai 2014
Simply adorable
Păsărelele ciripesc și pe felicitări
Felicitare: Simply adorable
Mărime : Aprox 10x15 cm
Preț : 3 ron
Abonați-vă la:
Postări (Atom)